Pacienții internați la IMSP Spitalul Clinic Bălți și-au putut exprima votul pentru alegerile locale de astăzi, prin intermediul urnei mobile. În pofida stării fizice, bolnavii au stat la rând, așteptând momentul când își pot da votul pentru un viitor luminat și prosper, schimbări spre bine, dezvoltarea oraşului, infrastructură modernă şi servicii de calitate.

Este de menționat că, la 20 octombrie 2019 în Republica Moldova au loc alegeri locale generale în toate unitățile administrativ-teritoriale de nivelul I – municipii, orașe, comune, sate, și de nivelul II – raioane, municipiile Chișinău și Bălți, cu excepția localităților din stânga Nistrului și a municipiului Bender. Cetățenii vor alege 898 de primari și 11 580 de consilieri locali pentru un mandat de patru ani, după ce mandatul precedent a expirat la 14 iunie 2019. Pentru ca alegerile să fie validate trebuie să participe la vot cel puțin 1/4 din numărul alegătorilor înscriși în listele electorale din fiecare circumscripție.

Pentru alegerile locale generale, la Bălți au fost deschise 59 de secții de votare, unde sunt așteptați aproape 103 mii de alegători.