Anual, în ziua de 12 noiembrie este marcată Ziua Mondială a Pneumoniei, menită să sensibilizeze populația cu privire la boala considerată criminalul principal al copiilor din întreaga lume. În 2019, la cea de a 10-a ediție, genericul acestei zile este: „Fiecare respirație contează!”

Obiectivele ce urmează a fi atinse în urma intervențiilor planificate la nivel mondial sunt: prevenirea și tratarea eficientă a pneumoniei, creșterea gradului de conștientizare a populației cu privire la aceasta, generarea de acțiuni, inclusiv investiții continue ale donatorilor pentru a combate pneumonia.

Pneumonia este o boală respiratorie, contractată frecvent de către copiii de pretutindeni și este una dintre principalele cauze de deces ale copiilor sub 5 ani, ucigând aproximativ 2.400 de copii pe zi. Această boală e responsabilă de aproximativ 16% din cele 5,6 milioane de decese sub cinci ani, ucigând aproximativ 880.000 de copii în 2016, adică aproape două victime în fiecare minut din fiecare zi.

Și în Republica Moldova pneumonia constituie o problemă importantă de sănătate publică. În anul 2018, din cauza pneumoniei au decedat 45 de copii cu vârsta cuprinsă între 0 și 5 ani, față de 43 de copii de aceeași vârstă în 2017. Însă mai grav este că au decedat la domiciliu în urma pneumoniei în anul 2018 – 25 de copii cu vârsta sub 17 ani, față de 22 de copii de aceeași vârstă în anul 2017.

Se estimează că pneumonia este cauzată de agenți infecțioși, inclusiv viruși, bacterii și ciuperci, cel mai frecvent agenții infecțioși ce o cauzează fiind Streptococcus pneumoniae, Haemophilus influenzae tip b (Hib) și virusul sincițial respirator.

Printre factorii de risc ce influențează apariția pneumoniei se numără subnutriția și malnutriția copiilor, ce provoacă slăbirea sistemelor imunitare, bolile preexistente, precum infecțiile simptomatice ale virusului HIV și a rujeolei. O influență considerabilă asupra apariției pneumoniei o au și poluarea aerului din interior, cauzată de gătit și încălzire cu combustibil din biomasă, traiul în case aglomerate și fumatul părinților.

Tratarea pneumoniei este un proces costisitor. Din acest motiv, o importanță majoră o au măsurile de prevenire ale acesteia, precum alăptarea exclusivă la sân în primele 6 luni de viață, o alimentație adecvată și suplimentarea cu vitamina A, reducerea poluării aerului, în special în spațiile închise, dar și imunizarea copiilor împotriva agenților patogeni: Streptococcus pneumoniae, Haemophilus influenzae tip b, Pertussis și Rujeola.